EduMap

Anul Limbilor Europene în Republica Moldova: încurajarea studierii a cel puțin două limbi europene în Republica Moldova

Preșcolar, Ciclul primar, Ciclul gimnazial, Liceu, Universitate / 2017 - 2018

Anul Limbilor Europene în Republica Moldova: încurajarea studierii a cel puțin două limbi europene în Republica Moldova
Proiectul s-a adresat tuturor interesați să studieze sau să predea limbile europene: elevi, studenți, cadre didactice, universități, școli, institute culturale, institute lingvistice, asociații de profesori și toată lumea care a dorit să sărbătorească diversitatea lingvistică în Europa.

Proiectul ”Anul Limbilor Europene în Republica Moldova” a fost coordonat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu Ambasada Franței, Ambasada Germaniei, Ambasada Italiei, Ambasada Spaniei în România și Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova.

Activitățile din cadrul proiectului au fost organizate de Academia de Inovare și Schimbare prin Educație în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul Cultural German Accente, Asociația Profesorilor de Limba Franceză (APLF), Asociația Profesorilor de Limba Germană, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, profesori de limbă spaniolă și profesori de limba italiană din Moldova.

- încuraja studierea a cel puțin două limbi europene în școlile din Republica Moldova

- sensibiliza publicul asupra importanței învățării limbilor străine, cu scopul de a favoriza plurilingvismul și cooperarea interculturală

- promova diversitatea lingvistică și culturală a Europei

- încuraja învățarea limbilor străine pe tot parcursul vieții, nu numai într-un context școlar, ci și în afara acestuia



Instituție/Parteneri: Academy for Innovation and Change through Education, Ministerul Educației Culturii și Cercetării
Stadiu proiect: proiect finalizat
Public țintă: Elevi, Profesori, Autorități educaționale, Publicul general, Copiii din preșcolar, Studenți
Țară: Republica Moldova