Care ar putea fi cauza acestei situații? Și ce ar fi de făcut? Modernizarea școlii românești poate să înceapă de la schimbarea unor mentalități. Și a unor concepte limitative. Că școala ar fi locul în care înveți pe dinafară, memorizând ce stă scris în programele școlare și a fost apoi copiat în manuale și apoi a fost „predat” de un profesor, pentru ca elevii să știe pe de rost, cuvânt cu cuvânt, ce au memorizat și alții, la rândul lor, acum zece ani, acum cinzeci de ani sau o sută de ani. Cât mai multe materii! Chia și cele care nu te interesează sau nu-ți plac de loc.

Un proiect pe patru ani, pentru mulți ani de-acum înainte

CRED – „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”– este un proiect de anvergură lansat în 2017. Vizează învățământul preuniversitar și beneficiază de o finanțare europeană prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având un buget de aproximativ 42 de milioane de euro.

Acest proiect ambițios, menit să schimbe în mare măsură sistemul de învățământ preuniversitar, urmărește creșterea calității și relevanței educației, prioritar în școlile aflate în zone cu populație vulnerabilă, cu scopul reducerii ratei de abandon școlar.

Cum o va face? Prin modernizarea metodelor de predare, prin implementarea de proiecte inovative axate pe dezvoltarea competențelor-cheie. Prin crearea unei baze de date cu resurse educaționale.Prin instruirea, timp de patru ani, a 55.000 de profesori din învățământul primar și gimnazial.

Profesorii vor participa la 330.000 de ore de formare, implicând aportul a 900 de formatori. Vor fi elaborate 18 ghiduri metodologice, pe arii curriculare, menite să acopere toate disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul primar și gimnazial.

Peste 7.200 de resurse educaționale deschise (RED), pentru toate disciplinele, vor fi accesibile atât elevilor cât și profesorilor, prin centrele de resurse educaționale deschise și pe o platformă on-line de e-learning.

Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri: Institutul de Științe ale Educației, cele opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

Deja, în ultimele zile ale lunii iunie 2019, peste 270 de cadre didactice din învățământul primar au încheiat etapa de formare, la nivelul regiunii București-Ilfov. Iar în septembrie 2019, încep formarea specifică în cadrul proiectului CRED alte 152 de grupe la nivel național formate din cadre didactice care predau în învățământul primar, cu prioritate în unități de învățământ din mediul rural.

„Ce faci cu toată cunoașterea? Cum devine ea practică și cum te ajută în contexte variate de viață, sociale și personale?”

Ciprian Fartușnic*), cercetător științific principal la Institutul de Științe ale Educației**), vorbește cu pasiune despre învățământul românesc, posibilitățile de metamorfozare a acestuia, despre Institutul care elaborează programele școlare. Și crede în CRED. Un program de formare a profesorilor. Știe că acest proiect poate schimba ceva. Ceva mai mult.

Rep.: De la ce a pornit acest proiect?

Ciprian Fartușnic: Când spui programe școlare, primul cuvânt care îți vine în minte, sau care apare ca un lait-motiv este... stufos. Programe stufoase. Noi, ca Institut, ne ocupăm din 2010 de coordonarea procesului de elaborare a programelor școlare; și am încercat să vedem ce înseamnă asta și să le facem mai puțin stufoase. Dar pe de altă parte, ne-am dat seama că, oricât de bună ai face o programă școlară, până la urmă ea este citită tot de un autor de manual școlar; practic, el face o lectură personalizată, face o selecție și construiește un document pe care teoretic ar trebui să-l pună la dispoziția elevilor.

Dar, de obicei, acesta devine un instrument de predare a profesorului. Din start, profesorul preia, se pliază la modul în care a citit programa școlară un autor care nu avea nici o legătură, nu știa ce se întâmplă cu copiii din sala de clasă. Asta, în loc ca profesorul să lucreze cu programa școlară și să-și adapteze strategiile proprii la specificul copiilor.

Rep.: Oare acesta nu este chiar modul tradițional de predare?

Ciprian Fartușnic: Ba da. Dar asta vine și dintr-o neîncredere a profesorului în capacitățile proprii. Și dintr-o formare inițială insuficientă. Pentru că, în acest model tradițional, s-a tot spus că există un corp de cunoaștere sau cunoștințe pe care eu îl dețin în amănunt și pe care tu să îl preiei, eventual, la cele mai mici nuanțe. Și, ulterior, să o spui și tu altora ca pe o poezie frumoasă. Un model total opus față de cel pe care ne străduim să-l promovăm din 2012, când am început planurile-cadru și noile programe care reprezintă un model bazat pe competențe. Și care nu renunță la cunoaștere sau cunoștințe, care sunt baza de operare – fără cunoaștere nu poți construi nimic – dar în noul model pui problema: bun, și ce faci cu toată cunoașterea asta? Cum devine ea practică și cum te ajută în contexte variate de viață, sociale și personale?

Rep.: Deci vechiul sistem este unul de transfer al cunoașterii prin memorizări succesive...

Ciprian Fartușnic: Da. Și, așa, se ratează scopul pentru care ne aflăm într-o sală de clasă, scopul învățării. Care este nu să te închini la un corp de cunoaștere și la o disciplină anume, ci să folosești disciplina respectivă ca un mijloc prin care un copil să își dezvolte niște competențe. Nu întâmplător în Legea Educației din 2011 am pus acele opt competențe recomandate la nivel european ca fiind finalitățile învățământului preuniversitar.

În legea nouă s-a renunțat la manualul luat drept „biblie”. De acum, se dă mai mare libertate profesorului să-și caute resurse. Dacă nu găsește un manual care se potrivește pe o anumită activitate de învățare, nu mai este obligat să-l folosească.

Și atunci, ne-am aflat într-un moment în care aveam o primă provocare: cum să-i facem pe profesori să citească programa, să vadă care este litera și spiritul ei, fără să-l mai aibă ca interpus pe autorul de manual. Să vadă exact ce competențe specifice urmărim a fi formate prin acea programă.

Rep.: Prin ce sau de ce era aceast lucru important?

Ciprian Fartușnic: Noi tot vorbim despre centrarea pe copil. Dar, ca s-o faci cu adevărat, trebuie să te uiți la programa școlară și să vezi ce anume ți-ai propus. Ce competențe generale și specifice să-și dezvolte copilul până la sfârșitul unui an școlar și la sfârșitul unui ciclu educațional? Doar după aceea poți să gândești niște activități de învățare cu sens, care să se potrivească tuturor, nu doar grupului de avansați. Și-atunci, când în loc să te uiți la disciplină, te uiți la copii, nu mai ai „rebuturi”. Nu mai există decât personalizare, pentru că ei învață în ritmuri diferite și cumva trebuie să îi ajutăm pe toți să înțeleagă...

„Tentația noastră era să-i criticăm pe profesori. Dar... trebuia să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm: noi ce putem face ca să îmbunătățim situația?”

Rep.: Și cum se poate ajunge aici?

Ciprian Fartușnic: Unele obișnuințe mor greu, dacă ai fost format într-un anume fel și ani de zile ai făcut așa. E greu să te dezveți și să reînveți. Uite, sunt acolo în raftul de pe perete, opt bibliorafturi cu programe școlare. Au venit de la Banca Mondială și au spus: da, sunteți acolo; sunt absolut compatibile cu orice programă modernă. Și? Mai departe...? Cum ne asigurăm că lucrurile alea de acolo ajung și la fiecare copil? Și-atunci a tebuit să gândim un program de formare care să pregătească acești profesori pentru a aplica noile programe. Iar următorul pas a fost cum să dezvoltăm un set de resurse digitale care să accelereze procesul de înnoire a practicilor de la clasă.

Rep.: Când au început astfel de schimbări?

Ciprian Fartușnic: Noile programe le-am introdus în 2013. Dar ele nu s-au impus în toate clasele odată. În 2012-2013 s-a început cu clasa pregătitoare și acum s-a ajuns la clasa a VII-a. Așadar, cei care tocmai au terminat clasa a VI-a au mers numai pe programe noi, pe noile planuri cadru. Dar de abia acum, după ani de zile, se face primul program național de pregătire a profesorilor și se fac primii pași în zona dezvoltării acestor resurse. Până acum, a fost un fel de învățare prin proprie experiență...

Rep.: Astfel a apărut nevoia proiectului CRED?

Ciprian Fartușnic: Da. Ne uitam la programele astea și ne întrebam cum să facem. Toată lumea – părinți, profesori – ne spuneau că e o mare diferență între intenția noastră și realitate, cu toată această schimbare importantă, către predarea pe competențe. Iar tentația noastră era să-i criticăm pe profesori. Să ne comportăm exact cum se comportă un profesor cu un elev care nu înțelege ceva. Dar nu critica era soluția, ci dimpotrivă. Trebuia să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm noi ce putem face ca să îmbunătățim situația. Că dacă e să faci ceva nou, tot cu oamenii ăștia trebuie să faci. Problema e cum să îi faci să încerce lucruri noi. Ne-am tot întrebat... Și-atunci proiectul acesta a venit, practic, ca să rezolve toate provocările. Împreună cu cei de la minister am stabilit că un astfel de program este foarte-foarte util.

„Sunt cinci componente, în cadrul programului CRED”

Rep.: În ce constă efectiv programul CRED?

Ciprian Fartușnic: Sunt cinci componente. Mai întâi, este partea de fundamente. Ce am avut noi efectiv ca document de lucru, care ținea de cadrul de referință, adică abordările acestea pe competențe să fie asumate de către minister, ca document oficial. A doua mare direcție este cea de resurse metodologice, cu exemple de activități de învățământ, care se vor dezvolta în cadrul programului de formare și resurse educaționale deschise, care vor fi deci disponibile tuturor – profesori sau elevi –  și care vor fi mai ales în format digital.

A treia este partea de formare. Și avem acum aproape 900 de oameni pe care îi vom pregăti ca formatori. Ulterior, ei vor merge în rețea la cele opt centre regionale și vor face această formare la nivelul fiecărui județ. Majoritatea lor sunt profesori de ciclu primar și gimnazial, care au deja și o experiență de formare, într-un fel sau altul. Dar condiția a fost să aibă calitatea de titular în sistem și să poată da exemplu personal la cursuri. Ei au fost selectați de Case ale Corpului Didactic (CCD). Iar Institutul nostru a selectat primii formatori ai acestor formatori. Cursul a fost acreditat, astfel încât să se desfășoare oficial în cadrul programului.

Rep.: Și mai sunt două componente...

Ciprian Fartușnic: Da. A patra componentă se referă la școlile și la copiii aflați în zone dezavantajate. Dincolo de schimbările de care beneficiază toți, am căutat un model adaptat nevoilor acestor copii aflați în risc. Să documentăm un anumit tip de intervenție la nivelul unor școli pilot, iar niște profesori, care ne vor fi alături timp de doi ani, să experimenteze. Să țină niște jurnale didactice și să vadă cum se poate efectiv lucra personalizat cu acești copii, astfel încât la final să avem și de aici de extras un model de intervenție educațională și niște strategii didactice potrivite acestor copii.

Iar ultima componentă, foarte importantă, este cea care se referă la cercetare. Care să ne arate dacă lucrurile astea funcționează. Și-atunci, când încă nu începusem formarea, am făcut o evaluare a nivelului de competențe cheie deținute de copii la sfârșitul clasei a IV-a. Iar peste doi ani, când se va termina formarea, vom compara, să vedem ce modificări apar.

„Este cel mai mare proiect pe educație. Și de aceea sunt și foarte multe așteptări.”

Rep.: Apoi programul va continua cu modificările aduse de această rezultantă?

Ciprian Fartușnic: Da. Având rezultate ale proiectului, chiar și parțiale, putem face reglaje mai fine; de exemplu la programele școlare sau chiar și la planul cadru. Pe de altă parte, se poate merge mai în profunzime, la nivelul disciplinelor respective. Cam asta e, în mare.

Rep.: Cât de mare e finanțarea și pentru ce este mai mult folosită?

Ciprian Fartușnic: : Așa cum este semnat contractul acum, sunt 40 de milioane de euro. Este cel mai mare proiect pe educație. Și de aceea sunt și foarte multe așteptări. Pentru că e o oportunitate. Finanțarea acoperă toate aceste componente. Sunt costuri de organizare a formărilor, apoi costuri cu experții care să elaboreze diferite programe, metodologii, resurse, analize, cercetări șamd, apoi niște bani sub forma unor micro-granturi care merg către școlile pilot care urmează să facă programe diferite cu copiii – aproape 200 de școli din 3 județe. Mai sunt bani și pentru premierea profesorilor care fac lucruri cu adevărat deosebite și care se vor acorda în cadrul unor evenimente anuale.

Rep.: Detaliați, vă rog, despre acele resurse educaționale deschise...

Ciprian Fartușnic: Pot să fac cum am făcut timp de 30 de ani sau, pentru copiii de azi care sunt clar diferiți de copiii de acum 30 de ani, să încerc să vin cu ceva nou. Ei bine, noul ăsta încercăm să-l definim, inclusiv cu ajutorul acestor resurse educaționale deschise, ascuzând puțin sub masă manualul...  

Dorim ca mai toți profesorii să aibă încredere și să nu se mai țină strict de manual, pentru că există un întreg univers de informații utile și totul e să le aleagă pe acelea care îi servesc cel mai bine. Să-și facă singuri un coș cu astfel de activități și să știe să aleagă. Ca un prim pas, pentru a-i împrieteni cu ideea de resurse educaționale deschise, noi le dăm în programul de formare un cadru foarte simplu. În care ei își încarcă activitatea de învățare pe care o fac la clasă și pe care o consideră mai deosebită, bifează opțiunea că este originală și, a doua opțiune, că o pun la dispoziția comunității de profesori.

Rep.: Deci un fel de sistem open-source.

Ciprian Fartușnic: Exact. Dar fără să fie ceva sofisticat. Am putea avea 55.000 de astfel de resurse dacă toți profesorii ce vor fi în formare fac câte una. Apoi, dacă cineva care utilizează resursa vrea s-o și schimbe, peste resursa deschisă 1, de exemplu, vine cu versiunea următoare, adică resursa deschisă 1.1. Îi face o extensie. Astfel de resurse deschise dezvoltate în cadrul proiectului sper să fie o bază de la care să se pornească și să îi inspire și pe alți profesori să le dezvolte. Într-o astfel de bază de date cu resurse, vor mai fi câteva elemente: la ce clase e folosită resursa, pentru care copii, la ce discipline, cu ce competență se leagă... Astfel încât, atunci când sunt la o lecție în care vreau să ating competența respectivă, să interoghez baza asta de date.

Rep.: Reușita acestui program poate duce, așadar, la o revoluție a sistemului educațional? Sau e prea mult...

Ciprian Fartușnic: E prea mult. Dar aș spune că ar deschide o fereastră cu aer proaspăt într-o cameră neaerisită. Sunt multe de spus... pe de altă parte nu știu cât sunt de realiste așteptările noastre, dar cu siguranță sunt ambițioase și în același timp avem și oameni foarte buni. Oameni cu experiență, pe care i-am implicat încă de la început, oameni care s-au lovit de lucrurile astea timp de ani de zile și găsesc acum un mediu în care să le poată aborda.

---------------------

*) „Eu am absolvit Filozofia în 98. În timpul facultății nu am lucrat, am savurat fiecare curs, fiecare oră. Spre sfârșitul facultății, am început să colaborez ca voluntar cu un ONG – Societatea Academică din România – și am lucrat direct la un centru de politici publice. Iar de acolo, ușor-ușor am descoperit zona asta de politici  educaționale. M-am înscris și la un master la Universitatea București și am făcut o lucrare de dizertație pe domeniul educației. Și acolo, printre profesori era fostul director de aici și ne-a anunțat pe câțiva dintre noi că, dacă vrem să venim la institut, să mergem să dăm concurs. Era în 1999. Așa că, din 1999 sunt aici. Apoi, din 2000, m-am înscris la doctorat... Am fost întâi asistent de cercetare, apoi cercetător simplu, apoi cercetător pe grade 3,2,1... Și toată activitatea de bază a fost aici, chiar dacă am mai avut proiecte și colaborări cu alte universități, în completare. Am fost director adjunct în perioada  2011-2014 în două mandate și director plin între 2014-2018. ”

**) Institutul de Științe ale Educației (ISE) este o instituție națională de cercetare, dezvoltare, inovare și formare în domeniile educației și tineretului, unitate conexă Ministerului Educației Naționale. ISE își propune să contribuie activ la inovația în educație prin expertiză, formare, studii și cercetări și să ofere suportul științific necesar celor mai noi abordări în educație, pentru o învățare autentică, motivantă, activă și creativă.

Cercetătorii Institutului au o experiență relevantă în dezvoltarea proiectelor de cercetare în domenii diverse: curriculum școlar, teoria educației, educație preșcolară, alternative educaționale, politici educaționale și de tineret, management școlar, evaluare, educația copiilor aflați în situație de risc, educația adulților, formare continuă, consiliere și orientare.

Până în prezent, Institutul a implementat activ proiecte naționale și internaționale în domeniul educației si al tineretului, a elaborat programe școlare și de formare a cadrelor didactice, a realizat proiecte pilot în domenii inovative ale învățării.