Dragi prieteni,

Au trecut aproape cinci ani de când l-am întâlnit pe Elisei. Era în timpul unei vizite de documentare despre programul “Fiecare copil în grădiniță”, vizită organizată de prietenii de la OvidiuRo. După ce am fost la grădinița din Budila, o comună la 20 de km de Brașov, am mai rămas puțin prin clădire. Afară, aștepta un om mic și înțelept. Aștepta să vină bunica. Am schimbat câteva cuvinte. Apoi ne-am întâlnit prin sat, cu bunica. Așa am aflat povestea lor. Elisei și sora lui Oana trăiau doar cu bunica, amândoi fiind copii cu potențial, dar foarte săraci, trăind doar din alocații și din ce muncea bunica cu ziua prin sat.

Tocmai începusem să primesc alocația copilului meu și m-am gândit că e ciudat. M-am gândit că pentru Tudor acei 200 de lei ar însemna foarte puțin, dar pentru Elisei ar putea fi enorm. Știam din cercetările despre sărăcie la care am lucrat că stresul zilei de mâine, nesiguranța că vei avea ce să mănânci răspoimâine e un mecanism care setează energia pe supraviețuire și că acești doi copii nu vor avea de fapt o șansă. Am vorbit de mai multe ori cu bunica Ioana. Deși analfabetă, știe să se gospodărească - dacă ar fi să vă întreb cum poți hrăni doi copii cu venituri de 200 - 300 de lei pe lună, am fi și eu și voi rușinați. Răspunsul corect era acum cinci ani o combinație de cartofi, pâine și mult stres. Am început, deci, donând lunar alocația lui Tudor de 200 de lei. Am menținut contactul cu familia și prin implicarea asistentei sociale de la primăria Budila - Simona Cristea, un om excepțional.

Am făcut de atunci mai multe apeluri de donații, în special de ziua mea. Am constituit un fond permanent depozitat la Asociația Reality Check (asociația este fondată de o parte dintre persoanele cu care am lucrat în 2016 la Pachetul Antisărăcie al guvernului tehnocrat - atunci am reușit să operaționalizăm Fiecare Copil în Grădiniță ca program național). Reality Check a publicat recent o analiză despre cum merge programul și ce ar trebui ajustat, am propus împreună un proiect de lege pentru a crește suma implicată, era foarte aproape să fie aprobat de Parlament în decembrie, dar nu a fost să fie. Pe lângă munca la nivel de policy, Reality Check are câteva proiecte de intervenție directă în comunități foarte sărace - la Castelu (Constanța) și la Ponorâta (Maramureș). Învățăm cu toții ce merge și ce nu merge în intervenția socială în comunități extrem de sărace. Ce am încercat să facem în cazul Elisei / Oana a fost să ajutăm cu o subvenție care să crească veniturile, dar și să contribuim la deschiderea de orizonturi pentru copii. Totul fără a aduce schimbări sau intervenții dramatice în viața copiiilor, cu permanentul confort pentru bunică și sub supravegherea asistentei sociale.

Ce am reușit până acum?

- am lansat două apeluri de donații pentru a constitui un fond pentru educația copiilor. După inundațiile care au avut loc la Budila, am lansat un apel pentru a rezolva problema locuirii (voi reveni).

- după testarea timp de un an a subvenției de 200 de lei, am ridicat-o la 500 de lei (200 rămân contribuția noastră, 300 din donații) - totul prin intermediul Asociației.

Amândoi copiii au note foarte bune (Elisei are doar Bine și Foarte bine la evaluări). Oana este în clasa a V-a, Elisei în clasa a III-a. Vorbim despre ce vor să facă, ingineri sau doctori sunt opțiuni frecvente. Elisei este pasionat de LEGO.

Am dat copiiilor anul trecut două tablete noi și sunt la zi cu alfabetizarea tehnologică. Ce părea improbabil pentru doi copii care trăiesc într-o cocioabă se întâmplă totuși. Mersul regulat la școală (de remarcat că profesorii își dau silința) și accesul la tehnologie au făcut asta posibil. Oana mi-a arătat acum câteva zile cum funcționează Tik Tok. Din păcate, una dintre tablete le-a fost furată în timpul unui scandal cu familia extinsă, de unde peripeții și nevoie de a vorbi la poliția județeană, am găsit oameni de ispravă și acolo, astfel încât copiii să fie lăsați în pace pe viitor (încerc să le protejez intimitatea și poveștile pe care vor decide ei când vor fi mari cum și dacă să le spună). O prietenă a donat deja o tabletă folosită care urmează a fi dusă copiilor. Analizăm posibilitatea de a instala internet prin cablu în loc de cartele.

(Puține case au acte, în comună se practică o garanție către singura firmă de cablu prezentă).

Elisei a făcut progrese cu starea de sănătate. Locuința lor actuală (două camere din chirpici, dintre care una folosită efectiv) s-a îmbogățit cu o sobă de teracotă, mobilă de bucătărie, o magazie pentru depozitare.

Ce nu am reușit:

- să rezolvăm permanent problema locuirii. Care e mai complicată decât pare. Am lansat un apel de donații pentru casă - care a adăugat 21.000 de lei la fondul pentru copii.

Budila este o comunitate în care există ghetoul de romi și există restul comunei. A scoate familia din ghetou înseamnă o mutare care poate aduce complicații. Voi relansa apelul pentru casă cum avem o soluție concretă. Am primit și argumentul că ”nu vindem la țigani”. Ideea de a muta cu totul familia în alt sat (am primit oferte de la prieteni care au case părintești disponibile) a fost respinsă de bunică și cred că are dreptate, nu vrem să adăugăm alienarea la probleme. Copiii sunt bine integrați la școală.

Există o intenție a primăriei să ofere loturi de pământ în sat. In această variantă am construi o casă pe acel lot cu banii strânși, dar decizia primăriei încă nu e concretizată. Am găsit o locuință într-o zonă mai bună a ghetoului și o stare ok, dar proprietarul e plecat în Germania. L-am tot căutat prin rude. Casa era de vânzare în principiu. Apoi ni s-a transmis că nu mai e de vânzare. Nu am ajuns să discutăm prețul.

Bunica ar vrea să investim în actualul loc, fie prin renovarea completă a ce au deja, fie prin construirea a ceva nou tot acolo. Noi suntem reticenți pentru că familia nu are niciun act pe teren (ca, de fapt, cele mai multe dintre casele și colibele din ghetou). Fie facem asta, fie cautăm să cumparăm teren - problema e că nu există proprietari :(. Dacă mergem pe această variantă, vom lansa la vară un apel de voluntari - să le facem împreună casa. Dacă aveți idei, suntem foarte deschiși.

Vinerea trecută am fost cu copiii la Brașov. Împreună cu partenera mea de viață și copilul nostru Tudor am avut o călătorie oarecum inițiatică ce m-a emoționat profund. Deși locuiesc la 20 de kilometri de Brașov, Oana (cea mică) nu a fost niciodată acolo. De fapt, nu ieșise niciodată din Budila. Elisei a mai fost la Brașov la doctor și o dată la McDonalds pentru că a câștigat un premiu la afterschool (am uitat să listez prezența la afterschool la reușite - practic acești copii au la școală un contact cu lumea și cu frumosul). Aș putea zice că am văzut chipul fericirii: Elisei văzând bradul mare din Piața Sfatului, Oana în carusel.

Donații

Asociatia Reality Check, Cod fiscal: 37978051, Banca: INGB Centrala, IBAN Lei: RO66 INGB 0000 9999 0711 1278, IBAN Euro: RO89 INGB 0000 9999 0715 3350, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB

https://asociatiarealitycheck.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=11118&fbclid=IwAR0TGsoYB0AfNrWO4cxTvgIii4yQcT7uhsGcyCPTuZshufkYUWW2ywv0a-I