EduFunds / Solicitant finanțare

Programul "Împreună acasă" - Salvați copiii

Preșcolar, Ciclul primar, Ciclul gimnazial / 24.12.2019 - 31.12.2019

Inițiativă / idee: Program pentru copiii cu părinții plecați în străinătate
Susține activitățile din programul „Copii singuri acasă”, derulat de Salvați Copiii România pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate și persoanele în grija cărora au rămas.

Pe lângă lipsa afecțiunii părinților, copiii sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, tulburări emoționale și comportamentale.

Poveștile copiilor: https://www.impreunaacasa.ro/povestile-copiilor

Ce își propune programul:

- să susțină activitățile pentru copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, din cele 5 centre de zi Salvați Copiii din orașele Brașov, Craiova, Târgu Mureș, Piatra Neamț, București sau din comunități rurale/urbane mici din Brașov, Dolj, Mureș, Neamț și Municipiul București

- să sprijine cel puțin 350 de copii și 200 de persoane în grija cărora rămân acești copii, din punct de vedere: psihologic, social, educațional.

- instruire și Consiliere: să instruiască și să consilieze cel puțin 160 de profesioniști din domeniul asistenței sociale, educației și justiției și reprezentanți ai grupurilor comunitare consultative, în vederea dezvoltării capacității instituțiilor în care activează de a oferi servicii de calitate copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate și de a aplica corespunzător legislația

- Caravane locale: să informeze și consilieze mai mult de 4000 de persoane, preponderent din localități rurale, în cadrul caravanelor locale, cu privire la efectele plecării părinților asupra copiilor rămași acasă, modalități de diminuare a acestora și obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară.

Rezultate așteptate

Salvați copiii: Credem cu tărie în misiunea noastră de a-i sprijini pe copiii rămași acasă. Până acum, copiii care au beneficiat de programul realizat de Salvați Copiii au avut rezultate foarte bune. Evaluările arată că 84% dintre copii și-au îmbunătățit abilitățile emoționale și sociale, iar 67% nu mai prezintă simptome de anxietate sau depresie. Însă programul de consiliere este prezent acum în doar 14 județe și ne dorim să ajutăm și mai mulți copii. De aceea, ajutorul tău este atât de important.

Alte informații relevante

Detalii: https://www.impreunaacasa.ro/programul-impreuna-acasa-2


Public țintă: Copiii din preșcolar, Copiii din ciclul primar, Copiii din gimnazial

DATE DE CONTACT
Nume: Secretariat Salvați copiii
Email: secretariat@salvaticopiii.ro
Poziție în organizație: secretariat
Organizație / grup inițiativă: Salvați copiii
Adresa: Ștefan Furtună 3, București, România